Acest subiect se va axa pe genul Frailea care se situează pe primul loc în colecția mea (ca număr de plante/gen) prin mai bine de 20 specii și subspecii la care se adaugă însămânțări mai vechi cât și un nou proiect pentru iarna aceasta ce presupune creșterea din semințe a 11 specii.
Mi-am propus ca pe viitor să mă axez pe cultivarea și studierea acestor plante micuțe și uneori trecute cu vederea, atât în habitat cât și în colecții.
Pe parcursul acestei prezentări voi veni atât cu poze ce relevă evoluția plantelor, cât și cu informații legate de habitat, climă și orice alte date peste care dau în timpul studiului și care mi se par relevante nu neapărat pentru aceste specii, cât pentru gen.
În primul rând aș dori să îi mulțumesc domnului Plăcintar Vasile de la care am procurat semințele într-o stare excelentă. Am mai semănat până acum din semințe ale plantelor mele și am avut rezultate bune, germinarea fiind rapidă, iar dezvoltarea viguroasă.
Trecând la situația de față. Colecția mea, după cum am mai precizat pe forum, se află în județul Mehedinți, la curte. O vizitez la 1-2 săptămâni primăvara - vara, 3-4 săptămâni toamna - iarna.
La Craiova iernez plantele sud-americane care necesită temperaturi mai ridiacate, la țară temperaturile coborând în camera rece până la -5. De asemenea, aici am hotărât să se desfășoare și acest experiment cu înrădăcinarea.
Am folosit ca locație anexa unui birou căreia i-am contruit un paravan în spate și pe care am căptușit-o cu folie de staniol pentru a mări eficacitatea sistemului de iluminare.
Ca sursă de lumină folosesc un LED cu lumină albă (3000 K), flux luminos de 806 lumeni ce emite la nivelul ghivecelor în jur de 3000-4000 lucși (comparativ, pe pervazul orientat spre sud am în această perioadă înnorată în jur de 700-900 de lucși). Puterea este de 9W, putere echivalentă de 60W.
Avantajul său este că nu emite aproape deloc căldură, dar s-ar putea ca spectrul să nu fie foarte bun.
Teoretic ar trebui să emită lumină din tot spectrul, dar cantitățile diferă de la LED la LED. Așadar aici pot surveni schimbări.
În cazul în care plantele dau semne că ar dori o intensitate mai mare, voi procura un led mai puternic.
În funcție de evoluția plantelor pot comanda sau cumpăra altă sursă de lumină, eventual un LED declarat ca având spectru complet.
Speciile pe care le-am ales pentru studiu sunt:
1. Frailea moseriana
2. Frailea phaeodisca GF 747
3. Frailea miguela
4. Frailea aureinitens GF 200
5. Frailea perbella
6. Frailea corrientes
7. Frailea tupambae PR 12
8. Frailea densispina
9. Frailea glaucescens
10. Frailea pulcherrima
11. Frailea capintero
Data semănării : 24.11.2017
Primele răsăriri: 26.11.2017




