Si plantele au suflet ?

Închis
Avatar utilizator
Gino
Mesaje: 556
Membru din: Mar, 31 Ian 2012 18:21
Localitate: Bucuresti

Si plantele au suflet ?

Mesaj de Gino » Joi, 08 Noi 2012 18:18

SI PLANTELE AU SUFLET ?

Exista vreo relatie posibila intre viata noastra si cea a lumii vegetale ?
Problema nu este o speculatie, dar ea impune o demonstratie reala, printr-o metoda care sa nu fie respinsa.
Aceasta conduce insa la abandonarea ideilor preconcepute, din care cea mai mare parte se demonstreaza nefondate si contrare faptelor.

Sir JAGADIS CHANDRA BOSE

Cercetari relativ recente au clarificat, in fine, o problema mult discutata de biologi in deceniile anterioare : intr-adevar, plantele au si ele un gen de sistem nervos, care este, desigur, mult mai simplu decat la celelalte fiinte vii !
Experimente de felul celor efectuate de profesorul Andreas Sievers de la Universitatea din Bonn – Germania, au demonstrat in mod evident faptul ca si la plante exista o anumita dirijare prin biocurenti electrici, ce transmit diverse „mesaje codificate” spre unele organe de simt specifice.
Filamentele trecand de la celula la celula ar fi caile de transport ale biocurentilor, care s-a constatat, circula insa cu o viteza mult mai redusa : 3 centimetrii / secunda, in timp ce la fiinta umana viteza lor este de 100 metri / secunda.
O categorie de astfel de impulsuri s-a determinat ca exista intre gruparile de celule numite statocite – care se afla la varfurile radacinilor – si zonele de crestere din restul radacinilor si, respectiv, din tulpina ; mentinerea statocitelor sub influenta unui camp electric mai puternic a condus, in experimentele respective, la o totala dereglare a modului de crestere, plantele pierzandu-si orientarea de „jos” si „sus”.
Punerea in evidenta a asa-zisului sistem nervos al plantelor a reactivat insa o intreaga serie de intrebari inerente, care s-au conturat in special ca urmare a cercetarilor efectuate in cursul actualului secol : exista, intr-adevar, asemanari fundamentale intre plante si animale ?
Pot comunica plantele intre ele, sau, chiar mai mult, ar putea comunica plantele cu fiintele din regnul animal si, respectiv, cu omul ?
Ar putea plantele sa aiba memorie, sau, poate, chiar ... si constiinta ?
„Fiintele verzi”, precum si insectele si animalele au avut candva o aceeasi origine ancestrala : primele si cele mai simple fiinte vii, unicelulare, care s-au format lent si au trait cu miliarde de ani in urma, in marele ocean planetar.
Prin indelungatul proces de evolutie a formelor de materie vie au aparut mai intai plantele si apoi – mult mai tarziu – fiintele din regnul animal.
Necontenitele incercari ale Naturii rezultate din confruntarea permanenta dintre mediul ambiant si diferitele structuri de materie vie constituite ca fiinte au oferit ambelor regnuri solutii oarecum similare, fondul de baza al functionalitatii materiei vii fiind de fapt acelasi.
Astfel, anumite parti din celulele vegetale – formate din molecule de clorofila – sunt foarte asemanatoare asocierilor de molecule de hemoglobina – care dau culoarea rosie a sangelui animalelor.
Dar o similitudine mai pregnanta se evidentiaza intre acei corpusculi de citoplasma – numiti cloroplaste – care, la plante, absorb fotonii luminosi – si, respectiv, celulele in forma de bastonase existente in ochii animalelor, care, de asemenea, absorb fotonii luminosi pentru a crea in final imaginile vizuale din creier.
Am putea presupune ca aceste cloroplaste ar conduce si ele – in paralel – la redarea in interiorul plantelor a diferite imagini ?
Chiar daca exista o asemanare functionala biochimica, totusi Natura nu a format, prin lungul proces al evolutiei formelor vii, organe si aptitudini inutile ; la ce le-ar putea folosi plantelor „sa vada” casele, automobilele, oamenii sau animalele din padure, atat timp cat ele nu se pot deplasa si nu se pot apara de tot ce se misca in exterior ?
Si totusi, „fiintele verzi” poseda mai multe elemente de sesizare „vizuala” decat insusi omul !
In intriorul celulelor vegetale, ele poseda milioane de pigmenti sensibili care le permit „sa vada” cand trebuie sa-si deschida florile pentru a primi mai multa lumina sau unde au loc liber sa-si dezvolte „trupul” – trunchiul, ramurile si frunzele.
Daca plante ca floarea-soarelui „vad” pozitia astrului si isi comanda intoarcerea „fetei” catre el, alte specii de plante, din contra, nu accepta ca florile lor sa fie supuse la o doza prea mare de iradiere solara ; este citata, adesea, din acest punct de vedere, familia gentianelor montane, la care florile stau deschise toata ziua daca cerul este acoperit, pentru ca, in zilele cu cerul plin de lumina astrului, florile sa se inchida deliberat la ora 11 a.m.
Daca am avea timp sa urmarim mai indeaproape modul de viata si manifestarile cotidiene ale plantelor agatatoare, am ramane uimiti de felul in care tulpinile lor zvelte si in special carceii respectivi „vad” elementele materiale din apropiere, pe care „le selecteaza” pentru a se fixa si a se ajuta in cresterea lor sezoniera.
Situatiile reale, cat si experimentele au aratat in mod evident faptul ca tulpinile tinere ale vitei de vie, care se avanta tot mai mult spre lumina, nu vor acorda totusi nicio atentie suprafetelor lucioase situate in vecinatatea lor ; incercati sa puneti insa in apropierea unei astfel de tulpini, orice suport din oricare material, sau sa atarnati o sarma ori o bucata de franghie si veti constata, la scurt timp, ca planta „l-a vazut” !
Va apare pe tulpina mai intai un mugure, ce va creste repede sub forma unui carlig ; dupa o zi, acesta devine un carcel, iar dupa 2 – 3 zile carcelul a crescut sub forma unei spirale elastice care, ca un tentacul, se fixeaza foarte puternic de suportul oferit.
Dar, chiar mai mult decat atat, aceste plante selecteaza si locurile cu mai multa lumina, evitand portiunile intunecoase si parasind chiar acei carcei care, din diferite motive, au ramas in zone fara lumina.
Cum se produc oare toate aceste procese biologice, care indica o anumita coordonare fiziologica, intrucat plantele nu au nici ochi si nu au nici cel mai rudimentar creier care sa dirijeze actiunile respective ?
De fapt, aceste sesizari si selectari utilizate in modul de dezvoltare „controlata” le vom putea regasi – mai mult sau mai putin evidente – la absolut toate plantele, mari sau mici, de la simple flori de camp, pana la cei mai impunatori copaci.
Si astfel, s-a infiripat in gandurile cercetatorilor o intrebare cumva hazardata, bazata totusi pe un anume fond ipotetic, deocamdata : au poate si plantele o „vointa” a lor?
Cu sase decenii in urma, un mare prieten al „fiintelor verzi” – biologul francez Raoul France – puncta acest aspect, spunand :
„Plantele sunt capabile sa aiba intentii. Ele se pot intinde catre < ceva>, pot sa-si selecteze directia, precum si scopul lor”
Ne-am obisnuit sa consideram ca numai oamenii – si, intr-o anumita masura, doar unele animale – ar avea un limbaj specific prin care sa se poata intelege cu semenii din propria specie.
Desi s-a constatat ca de fapt si pasarile, precum si insectele au comunicarea lor proprie, adevarate surprize au fost oferite insa de fiintele vegetale.
Experientele efectuate relativ recent de catre biologii americani Th. Baldwin si George Schultz au fost edificatoare pentru acest domeniu, in care, deocamdata, valul de ceata fluctueaza intre cunoscut si necunoscut.
Dar iata in ce au constat experientele respective : in vase separate, dar apropiate, au fost plantati arbori tineri de artari si plopi.
Separarea prin vase amplasate la o anumita distanta, cat si prin paravane simple, nu oferea niciun contact intre radacinile sau ramurile lor, care sa poata permite eventuale schimburi chimice directe.
La un moment dat, unuia dintre copacei i-au fost rupte frunze si vlastare ; la scurt timp, „ranitul” a inceput sa secrete o substanta de aparare – fenol – cu ajutorul careia si-a inchis „ranile” provocate.
In decurs de cateva ore, substanta respectiva a aparut si in restul frunzelor neafectate, ca singura masura de aparare ce si-a putut-o crea planta.
Surpriza s-a produs insa atunci cand au fost analizate chimic si frunzele celorlalti copacei apropiati ; la un anume moment, s-a constatat faptul ca aparusera concentratii de fenol si in frunzel acestora, care nu fusesera insa „raniti”.
Secretarea fenolului la ceilalti arbori a avut deci un rol preventiv, ca urmare a preluarii unei informatii !
Dar cum oare, pe ce cale a putut „ranitul” sa-i avertizeze asupra pericolului pe fratii sai intru specie ?
Deocamdata, acest fenomen biologic nu a fost inca elucidat de catre cercetatorii respectivi, mai ales ca posibilitatile plantelor de a prelua informatii par a fi cu mult mai complexe.
In urma diferitelor studii, unii biologi au recunoscut plantelor un statut de fiinte mult mai dezvoltate decat ne-am obisnuit cu totii sa le acordam ; trebuie sa recunoastem ca atunci cand vorbim despre plante, stiindu-le oarbe, mute si fara cea mai mica urma de creier, le consideram – in cel mai bun caz – ca fiind niste fiinte „proaste”
Biologii, care s-au apropiat de intimitatea vietii acestora, se exprima insa in cu totul alta maniera ; astfel, de exemplu, Feodor Karamanov ( directorul laboratorului de biocibernetica al Institutului de Fizica agrara din Leningrad ) nu a ezitat sa declare :
„Ca plantele sunt capabile sa perceapa mediul inconjurator este un fapt cunoscut de mult timp.
Fara percepere, nu exista adaptare. Daca plantele nu ar avea niciun organ de simt si nicio posibilitate de a transmite informatii, de a le inmagazina si prelucra, fara indoiala ca ele ar fi pierit de demult”

De altfel, scoala biologilor rusi este cunoscuta cu o veche traditie in descifrarea tainelor lumii vegetale.
O noua viziune asupra comportamentului „fiintelor verzi” a fost sugerata astfel inca din anul 1959, atunci cand V. G. Karamanov a publicat in „Rapoarte ale Academiei de Stiinte” primele sale constatari asupra modului in care plantele „stiu” sa arate – prin intermediul unor aparate de masura foarte sensibile – fie momentele in care aveau nevoie de apa , fie cantitatea de lumina pe care o doresc.
Dar partea captivanta a acestui gen de cercetari a fost declansata in anul 1966 de catre americanul Cleve Backster ( care devenise cunoscut cu cativa ani mai inainte prin aplicatiile aparatului inventat de el, fabricat sub numele de „detector de minciuni” – aparat ce a avut o larga utilizare in anchetele judiciare neoficiale ); totul a inceput de la ideea acestuia de a conecta, la poligraful experimental ce il construise acasa, o planta Dracaena pe care o avea in apartament.
Vrand sa vada daca vegetalele produc si ele biocurenti, a muiat in cafea fierbinte o frunza a plantei ; reactia acesteia a fost cu totul nesemnificativa.
In schimb, atunci cand s-a gandit la un act mult mai grav, intentionand sa arda o alta frunza cu o flacara, penita aparatului de inregistrat a indicat pe banda de hartie o puternica reactie a „fiintei verzi”, inca inainte de a intinde mana spre cutia de chibrituri.
Reluand si complicand in mod intentionat acest gen de experiment.*, rezultatele au fost mereu asemanatoare.
Puteau oare sa aiba plantele stari emotionale, ba chiar, si mai mult decat atat, puteau ele sa afle gandurile omului ?
Electronistul american si-a dat seama seama ca nu putea sa ofere o explicatie, intelegand prea bine ca problema impunea cercetari mult mai complexe.
Totusi, din curiozitatea omului care doreste sa afle mereu tot mai mult din ceea ce deocamdata este necunoscut, Backster a extins experimentele atat pe cont propriu, cat si impreuna cu diferiti cercetatori.
A putut sa constate astfel ca plantele isi manifestau emotii atunci cand niste creveti vii erau introdusi in oala cu apa clocotita, sau atunci cand, taindu-se la un deget, experimentatorul si-a pus pe rana alcool iodat, sau chiar atunci cand bacteriile dintr-un borcan cu iaurt au fost omorate in mod intamplator de o substanta conservanta.
Incercand sa determine natura energiei pusa in joc la transmiterea semnalelor emise de catre diferite forme ale materiei vii, informatii care erau preluate si prelucrate de „fiintele verzi”, Backster a introdus plantele experimentate in custi ecranate de tip Faraday, care, la randul lor, au fost inchise in cutii captusite cu tabla de plumb – ecranata pentru radiatii penetrante.
Dar, cu toata aceasta dubla ecranare, preluarea de catre plante a semnalelor emise de fiinte aflate in exterior nu a fost perturbata cu nimic !

* Unele dintre experimentele respective au putut fi vizionate de telespectatorii din tara noastra - ca secvente si concluzii - prin prezrntarea la TVR a filmului documentar realizat la Institutul de Stiinte Biologice din Bucuresti, de catre un colectiv de cercetatori condus de dr. Marioara Godeanu.
Gino

Avatar utilizator
Gino
Mesaje: 556
Membru din: Mar, 31 Ian 2012 18:21
Localitate: Bucuresti

Re: Si plantele au suflet ?

Mesaj de Gino » Joi, 08 Noi 2012 18:39

Totul se intampla deci ca si cum informatiile respective s-ar fi transmis prin niste unde care nu ar face parte din spectrul electromagnetic, nefiind retinute de sistemele de ecranare concepute ...
Experientele lui Cleve Backster** au fost repetate ulterior in multe laboratoare din lume, covingandu-i pe cercetatori ca plantele dispun si ele de mijloace proprii de preluare si prelucrare a informatiilor, precum si de o sensibilitate cu totul deosebita.
Nefiind insa identificat niciun centru intern care sa realizeze aceste functiuni esentiale, a caror existenta a devenit tot mai evidenta pe parcursul experimentarilor, au survenit unele explicatii cu totul tulburatoare ; astfel, acei cercetatori care au ajuns la cunoasteri si convingeri privind realitatea fundamentala a lumii spirituale au afirmat deschis ca efectele respective de „prelucrare a informatiilor”, de „intentii”, de „vointa”, care declanseaza in scurt timp efectele biologice „stranii”, sunt realizate in mod natural de „sufletul” invizibil pe care il are fiecare „fiinta verde” in parte !
De altfel, inca din vechime, dar si in ultimul secol in special, numerosi hipersensibili, precum si mediumu-uri in transa, au relatat direct observarea „sufletelor de plante” ; entitatile respective – invizibile vazului nostru obisnuit – ar apare sub forma unor mici fasii dintr-o materie fina, slab luminoasa.
Dar, chiar mai mult, cunoscuta cercetatoare americana dr. Thelma Moss ( profesoara la Universitatea California ) a reusit sa fotografieze – in camp electric de potential ridicat si frecventa superioara, generat de o instalatie electronografica – o astfel de „entitate” vegetala invizibila ; experimentatoarea americana reusise sa obtina „detasarea” micului „suflet” prin cufundarea prealabila a plantei studiate intr-un anestezic puternic ( eter ).
Un diapozitiv al remarcabilei realizari a fost prezentat de prof. Thelma Moss si la Congresul international INTAC – Bucuresti, in vara anului 1976.
Sesizat de rezultatele acestor incursiuni in necunoscutul lumii vegetale, un alt electronist american – ing L. G. Lawrence – s-a antrenat sa perfectioneze aparatura conceputa de C.Backster, pentru a se convinge de veridicitatea relatarilor respective, devenite publice.
Constatand pe parcurs faptul ca tesuturi vii prelevate din legume se dovedeau a fi mai sensibile decat insesi instrumentele electronice de care dispunea, acesta s-a convins la scurt timp ca radiatiile emise de catre diferitele forme ale materiei vii pot fi captate si amplificate mult mai usor prin intermediul unor medii vegetale.
Drept urmare, a pus la punct un sistem sesizor bazat pe un fragment de tesut vegetal asezat intr-o mica baie avand temperatura constanta controlata, intregul dispozitiv fiind introdus intr-o cusca Faraday, pentru a i se asigura o ecranare totala fata de radiatii si campuri energetice exterioare.
Dupa un intreg sir de experimentari in laborator L. G. Lawrence s-a deplasat, in toamna anului 1971, intr-un loc foarte izolat, pentru a inregistra biosemnalele unor arbusti solitari, cat si pentru a determina distanta maxima de la care se pot detecta astfel de semnale.
Pentru aceste incercari si-a ales zona aproape desertica Oak Grove – din sudul Californiei – in care cactusii si Yucca cresteau razleti.
Inca din prima zi, cercetatorul si asistentul sau au avut parte de o surpriza interesanta : catre sfarsitul dupa-amiezii, partea sonora a aparaturii a inceput sa emita o serie de sunete ritmate, neobisnuite, care au durat mai bine de o jumatate de ora, pentru ca apoi sa inceteze total.
Partea ciudata a faptului respectiv consta insa in altceva : sesizorul ramasese orientat – din intamplare – spre cer.
Semnalele proveneau deci din inaltimile albastre, din departari nestiute ...
Primul gand ce i-a venit in minte lui Lawrence a fost acela ca o structura de materie vie, sau un mare ansamblu de forme vii, sau o anumita fiinta, aflata undeva in spatiul extraterestru, emiteau biosemnale specifice sau vreun mesaj nestiut.
Putea insa aparatura sa capteze astfel de semnale transmise de la miliarde si miliarde de kilometri, sesizorul fiind doar o bucatica de tesut vegetal ?
Revenit la laboratorul sau, electronistul american a trecut la perfectionarea echipamentului respectiv, in vederea maririi puterii de selectie si de amplificare, dorind sa realizeze o adevarata „statie biodinamica de campanie pentru receptia semnalelor interstelare”.
Concepand o aparatura noua, in aprilie 1972, s-a deplasat in Desertul Mohave, unde si-a ales ca loc de lucru craterul Pisgah, loc in care pe distante de zeci de kilometrii in jur, nu cresteau nici macar fire de iarba.
Orientand si acum instrumentul sesizor spre cer ( in directia constelatiei Ursa Mare ), dupa un timp cercetatorii au putut auzi din nou acelasi fel de semnale surprinse in anul anterior ; de data aceasta, inregistrarile erau insa mai scurte – durand de la trei pana la zece minute – dupa care urmau intervale de tacere de cateva ore.
Convins de realitatea fenomenului, in perioada in care a urmat experimentelor din desert, Lawrence era framantat de ideea ca se apropiase de o mare descoperire stiintifica ; sub impulsul acesteia, el a continuat „ascultarile” luni si luni de-a randul, obtinand semnalele cunoscute dupa intervale de timp cu totul variabile, dar mereu aceleasi.
Inainte de a trimite sinteza cercetarilor sale la foruri stiintifice competente, electronistul – devenit si biolog – a publicat unele dintre consideratiile sale, in cadrul carora el scria, printre altele, urmatoarele concluzii: ***
„Nu cred ca semnalele se adreseaza fiintelor terestre.
Apreciez ca avem de-a face cu transmisii intre grupuri de acelasi nivel si cum noi nu stim nimic despre comunicatiile biologice, suntem pur si simplu exclusi din aceste „conversatii”.
Cred, de asemenea, ca energia transmisa trebuie sa fie extrem de mare, caci aparatura noastra din aceasta etapa nu este prea perfectionata si trebuie sa fie emisa intr-adevar o energie enorma pentru a face sa fie sesizate semnalele respective la distante astronomice.”

In studierea stiintifica a problemei atat de interesante dar si atat de importante a comunicarilor dintre plante sau dintre „fiintele verzi” si alte categorii „superioare” de fiinte prin undele unui alt spectru energetic decat cel electromagnetic ( singurul cunoscut de stiinta oficiala ) revin asupra unui document fotografic unical ce ofera o indicatie de o exceptionala valoare.
Documentul respectiv a fost obtinut cu totul intamplator in incinta Gradinii botanice din Cluj-Napoca de catre biologul Alexandru Sift, langa cladirea laboratoarelor unde lucra la timpul respectiv.****
Datorita unui foarte ciudat fenomen energetic produs in aer, in apropierea cladirii ( fenomen pe care l-am prezentat impreuna cu documentul fotografic in cartea „Straniile Inteligente Invizibile, Ed. Institutul European, 1993 ), pelicula fotosensibila normala a inregistrat in plus si un fenomen extraordinar : intre mugurii tineri de la varfurile ramurilor unor tufe de cactus, aflate la distante de cativa metri, „s-au materializat” comunicarile directe stabilite prin aer !
In imagine, acestea acestea au fost inregistrate ca niste „canale filiforme” ce par a fi alcatuite din particule foarte fine ale unei materii invizibile ; nuanta lor mai inchisa ar putea fi redata pe filmul alb – negru fie de o culoare mai intunecata a acestora, fie de o absorbtie netiuta a fotonilor luminii naturale solare de catre cuantele undelor de comunicare.
Sunt oare aceste „canale” niste materializari ale unor „forme-ganduri” specifice relatiilor uzuale dintre „fiintele verzi”, tot astfel cum se materializeaza din materii subtile si formele-ganduri ale oamenilor ?
Acest document fotografic unic dezvaluind o „taina” a manifestarilor curente in viata plantelor si a arborilor deschide intr-adevar un orizont captivant care asteapta clarificari mult mai ample.
Desigur, investigarea stiintifica a acestui document precum si insusi a fenomenului general nu este deloc simpla ; prezenta in aer a unei structuri din materie invizibila, care a produs campul de energie ce a permis „materializarea” comunicarilor dintre mugurii tineri, nu poate fi nici ea explicata inca in mod stiintific.
Totusi, suita de documente fotografice similare pe care le-am prezentat in cartea mentionata mai sus deschide o poarta ce va permite repetarea tot mao curajoasa a unor „incursiuni in necunoscut” ; numai depasind obiectiv si cu curaj barierele momentane ale „stiutului”, se vor putea clarifica treptat si aceste fenomene fizice intru totul naturale si normale, care sunt atat de putin cunoscute datorita invizibilitatii si situarii lor in domeniul unui noi forme de energie specifice lumii spirituale, despre care se vorbeste tot mai mult.
Cercetarile efectuate asupra „fiintelor verzi” au oferit insa evidentierea si a altor sensibilitati deosebite ale plantelor.
Mai putin obisnuite au aparut, intr-adevar, studiile intreprinse de specialisti cu scopul de a urmari efectele muzicii asupra fiziologiei vegetale.
Si totusi, rezultatele obtinute nu par a fi nici in acest caz lipsite de interes.
Informat asupra unor vechi legende orientale, dr. T. C. Singh, de la Universitatea Annamalai ( India ) a urmarit, in cadrul a numeroase experiente, modul in care se comporta tesuturile vegetale la actiunea sunetelor si, apoi, la actiunea prelungita a unor piese muzicale.
Urmarind la microscop procesele biochimice specifice din intimitatea celulelor vegetale, prima constatare a fost aceea a schimburilor protoplasmatice se efectuau cu o viteza mult mai mare daca, inainte de ora sase dimineata, un diapazon era mentinut in apropiere – in stare de vibratie – timp de o jumatate de ora ; acelasi rezultat a fost constatat insa ulterior – la diferite plante – daca se repeta la aceeasi ora matinala difuzarea unei melodii executate la vioara.
Ba, chiar mai mult, dupa o jumatate de luna de experimentare violonistica zilnica, plantele respective au crescut mai inalte decat surorile-martor, avand aceeasi varsta, aceleasi conditii de mediu si hrana, dar fara tratament sonor.
Publicand rezultatele obtinute dupa mai multe cicluri de cercetari, dr. Singh scria si urmatoarea concluzie :
S-a demonstrat fara nicio umbra de indoiala, ca undele sonore armonioase influenteaza cresterea plantelor, producerea florilor, a fructelor si a semintelor”
Sesizat de cercetarile indiene, americanul G. E. Smith a repetat acest gen de experiente in spatiul a doua sere identice, carora le-a asigurat aceleasi conditii de umiditate, expunere solara si incalzire ; in straturile interioare a semanat porumb si soia.
In una din cele doua sere a asezat insa un patefon care a redat, zile de-a randul, Simfonia Albastra a lui Gershwin.
Prima sa observatie a fost aceea ca in „sera muzicala” plantele au rasarit mai degraba.
Apoi, pe parcurs, Smith a constatat ca plantele care beneficiau de auditie aveau frunzele mai verzi si tulpinile mai groase.
Astfel de experimente au stimulat mult, in anii anteriori, o serie de studii privind efectele produse de catre diferite energii radiante asupra germinarii si dezvoltarii plantelor, o serie de laboratoare americane, canadiene, ruse si apoi altele din foarte multe tari – urmarind in special efectele ultrasunetelor.
Desi s-a constatat, pe aceasta cale, ca energia radianta in domeniul ultrasonor amplifica activitatea enzimatica, precum si ritmul de respiratie a plantelor, totusi, la o serie de plante, rezultatele apareau ca fiind contrare.
Era oare vorba numai de aportul energetic al undelor, caracterizate printr-o anumita valoare a frecventei acestora ?
Rezultate edificatoare avea sa obtina profesorul de biologie F. F. Broman din Denver ( Colorado – S.U.A. ) care, desi sceptic la inceput, a intreprins o serie de cercetari impreuna cu studentii sai..
Dintre tineri, Dorothy Retallack si-a dedicat lucrarea de diploma acestui gen de cercetari, iesite din obisnuinta pregatirilor teoretice uzuale.
Dupa ce au constatat ca emiterea, timp de mai multe ore pe zi, a anumitor sunete singulare ( notele re, fa si ) conducea la moartea plantelor, grupul tinerilor cercetatori a trecut la un ciclu de experiente vizand efectele diferitelor ritmuri muzicale asupra unor culturi de dovlecei.
Astfel, unui lot de plante i s-a difuzat zilnic muzica simfonica clasica ( piese ale compozitorilor Beethoven, Haydn, Brahms, Schubert ), in timp ce celui de-al doilea lot i s-a cantat mereu muzica rock.
Dupa un timp, observatiile erau din ce in ce mai convingatoare : plantele „hranite” cu piesele simfonice bogate in armonii si-au dirijat repede vrejurile spre emitatorul respectiv, una dintre „fiintele verzi’ infasurandu-l pur si simplu cu trupul sau.
In schimb, cele obligate sa asculte muzica intens ritmata a rock-ului s-au indepartat cat au putut de aparatul muzical.
Repetarea de catre studenta Retallack a acestui fel de experiente asupra unor culturi de porumb, de petunii, de galbenele i-a permis sa constate, inca din prima saptamana, ca plantele supuse muzicii rock aveau un consum suplimentar de apa, desi radacinile acestora erau, dupa patru saptamani, mai slab dezvoltate decat cele ale plantelor din primul lot.
In plus, separat de faptul ca la toate plantele care „ascultau” muzica intens ritmata frunzele crescute erau foarte mici, o parte din acestea – care au suferit mai mult – au inceput sa se usuce ( galbenelele ) ; in acelasi timp, in lotul ce a beneficiat de melodii armonioase, galbenelele infloreau ...
Desigur ca in ultima instanta, influentele respective se reduc la modul de preluare a anumitor niveluri energetice transmise prin undele sonore, de catre moleculele si, respectiv, atomii structurilor intime ale fiecarei plante in parte.
Pe aceasta linie, dr. Dale Kretchman ( de la Ohio Agricultural Experiment Station ) spunea :
„Eu cred ca anumite unde sonore stimuleaza plantele, facandu-le sa tina porii deschisi mai mult timp, accelerand astfel schimbul de substante si, respectiv, cresterea lor”
Dar, dincolo de singularitatea proceselor biochimice, la formele de materie vie se constata un proces mult mai complex de analiza si apreciere – acela al selectarii compozitiilor sonore – atat plantele, cat si animalele si, in special oamenii, alegandu-si melodiile dupa continutul armoniei muzicale.
Care poate fi oare procesul fizic fundamental ce dirijeaza aceasta aptitudine ?
Iata o noua directie de cercetare, in care „necunoscutul” solicita noi descifrari...

** Aceste experiente, cat si experimentele altor cercetatori au fost prezentate pe larg de catre autorii P. Tompkuns si C. Bird in cartea lor, larg apreciata, intitulata The secret life of plants.
*** Cercetarile lui L. G. Lawrence au produs un anume ecou in cursul deceniului '70.
La scurt timp el a fost ales ca prorector al Universitatii Anchor College of Truth, care i-a pus la dispozitie mijloacele necesare pentru o perfectionare mai ampla a aparaturii sale.
Drept urmare, in vara anului 1975 s-a anuntat punerea in functiune a instalatiei "stellartron", care a devenit primul observator din lume pentru inregistrarea pe cale biologica - cu ajutorul tesuturilor vegetale - a comunicatiilor interstelare ce ar putea sa existe intre diferite forme ale materiei vii din Galaxie.
Cele trei tone de echipamente ale instalatiei au imbinat performantele unui radiotelescop modern cu ale unei statii de receptie-emisie biodinamica.


**** Speram sa putem intra in posesia fotografiei originale, cea aditionala textului este de slaba calitate...

FLORIN GHEORGHITA
Gino

Închis

Înapoi la “Articole de interes general”